Miercuri, 13 septembrie 2023, s-a desfășurat la Brașov la sediul Camerei de Comerț și Industrie Brașov cel de-al șaptelea eveniment de conștientizare în domeniul energiei regenerabile, eficienței și securității energetice din cadrul proiectului „Powering Romanian SMEs to Increased Knowledge in Sustainable Efficiency/Dinamizarea IMM-urilor din România, prin creșterea cunoștințelor în eficiență sustenabilă”.
Obiectivul general al proiectului constă în sporirea cunoștințelor întreprinderilor mici și mijlocii românești din sectorul construcțiilor, pentru a încorpora practici sustenabile în realizarea eficienței durabile prin îmbunătățirea performanțelor lor de mediu și energetice.
Evenimentul a fost deschis de către domnul Silviu COSTEA, Președinte CCI Brașov și Alexandra PETRE, Expert planificare și organizare evenimente, care au adresat un cuvânt de bun venit și prezentat perspectivele organizației în subiectele de interes abordate în cadrul proiectului, dar și provocări în implementarea actualelor proiecte cu finanțare internațională.
O prezentare succintă a obiectivelor asumate în cadrul proiectului a susținut Gabriela Sterian, Manager proiect și Atilla Szekely, Director Departament Consultanță CCI Brașov a prezentat provocările și oportunitățile la nivelul regiunii Sud-Est. Doamna Ramona Veleanu, Vicepreședinte – Federația Generală a Sindicatelor “Familia” a prezentat organizația și preocupările organizației în ceea ce privește proiectele cu finanțare internațională, subliniind importanța dialogului social și a parteneriatelor strânse dintre toate părțile implicate în eficiența sustenabilă în sectorul de construcții.
